Nu stiu voi cum sunteti, dar eu de mica am facut cam ce am vrut. La scoala invatam bine doar la materiile care imi placeau, iar la celelalte doar citeam putin, cat sa impusc un 6 sau in cazuri mai fericite, un 7.
Nu citeam toate lecturile obligatorii, doar pe cele care imi placeau.
Maica-mea era ok cu asta, nu m-a certat niciodata pentru o nota proasta.
In scoala generala cele mai multe batai de cap mi-a dat matematica, iar in liceu, franceza. Nu imi placeau, nu le intelegeam si prin urmare nu imi dadeam interesul sa invat la ele.

Avand totusi bacul la franceza, a trebuit sa tocesc ceva, ca sa fiu sigura ca nu pic. M-am bazat pe mama pentru asta, caci ea stie destul de bine franceza. A invatat la scoala si chiar si dupa atatia ani, inca intelege si vorbeste bine.
Ea m-a invatat sa citesc corect si tot ea m-a ajutat cu traducerile si gramatica, astfel incat am reusit sa impusc un onorabil 7.5 la BAC.
Si vazand-o cata franceza stie, am presupus in naivitatea mea, ca ii place. Altfel, de ce ar fi invatat-o asa bine, nu?
Acest mit urma sa fie demontat ani mai tarziu. Mai exact, acum cateva luni, cand stateam amandoua pe canapea si butonam televizorul. Tot butonand am dat peste un film frantuzesc si se trezeste maica-mea spunand:
-Vai, ce urasc limba asta!
-Aaaa, zic eu confuza. Franceza?!?
-Da, suna asa pompos si sclifosit!
-Asa suna, da. De asta o urasc si eu. Dar de ce ai invatat-o, daca nu iti place?
-Pai tu crezi ca pe vremea mea era ca acum? Invatai tot ce aveai de invatat, nu comentai. Si daca veneam acasa cu o nota mai mica de 9, ma batea mata-mare de nu mai stiam nici cum ma cheama.
Si atunci am realizat: Nu ne dam seama cat suntem de privilegiati.

Pentru mine e esential sa fac ce imi place. Bineinteles ca am si eu facturi de platit, probleme de rezolvat, vase de spalat, curatenie de facut si chestii stresante si neplacute care fac parte din viata de adult. Dar…
Daca nu mi-a placut ceva, nu am facut. Daca dintr-un motiv sau altul nu mi-a placut un job, nu l-am acceptat. Sau daca lucrurile au devenit nasoale la un job, mi-am dat demisia. Daca nu mi-a placut un tip nu am iesit cu el si daca m-a enervat un sef l-am “taxat”.
Dar femeile din generatii anterioare alei noastre nu aveau luxul asta. Nu le intreba nimeni ce job le place, daca isi doresc sa se casatoreasca ori sa aiba copii. Destinul le era stabilit de altcineva, iar ele nu aveau control asupra lui.
Nu puteau sa se axeze pe cariera, uneori nu puteau nici sa aleaga cu cine sa se casatoreasca. Si nici nu puteau sa se desparta sau sa divorteze.

Chiar si maica-mea, in ’89 cand a divortat, a fost aspru criticata si judecata, desi erau clare motivele pentru care o face. Expresii precum “esti femeie, rabda!” sau “ce sa-i faci, e barbat, accepta-l asa” i-au zburat pe la urechi iar si iar. Si nu veneau de la straini care nu stiau toata povestea, ci de la proprii parinti si alte rude.
Voi realizati cat de triste si neimplinite erau femeile din generatiile dinaintea noastra? Si barbatii, cred. Cu toate ca aveau ceva mai multa liberate, nu aveau toata libertatea. Daca ai citit “Ion” de Rebreanu intelegi la ce ma refer (asta din fericire mi-a placut, pacat ca nu mi-a picat la BAC).
Ar trebui sa nu mai luam lucrurile ca garantate si din cand in cand sa ne gandim cat de norocosi suntem si sa fim recunoscatori.

2021 e un an prost din multe puncte de vedere, dar e un an in care ai voie sa fii cine vrei sa fii: poti fi burlac sau mama singura, hetero sau gay, poti fi creator de continut sau freelancer, sa lucrezi pe proiect sau sa conduci o companie, poti sa lucrezi de acasa sau in fiecare zi in alt oras. Poti sa conduci o masina, sa votezi, sa te casatoresti cu cine vrei sau sa nu te casatoresti deloc, sa faci copii sau sa faci avort, sa te exprimi liber fara consecinte, sa practici jobul care iti place, sa inveti 5 limbi straine sau niciuna, sa faci dansuri, karate sau sa stai toata ziua la Netflix&chill.
Stiti cum zicea Derek din Grey’s Anatomy, “it’s a beautiful day to save lives!”. E o zi minunata pentru a fi exact asa cum vrei sa fii. Ar trebui sa ne bucuram de asta la maxim.

3 thoughts on “Nu ne dam seama cat suntem de privilegiati”