Poate nu toata viata, dar cu siguranta primii 15 ani am fost foarte timida. Iar urmatorii 18 am dus o lupta constanta cu mine sa imi spun punctul de vedere, sa nu tac. Pentru ca am invatat de la G.Garcia Marquez ca “Nimeni nu isi va aminti de tine pentru gandurile tale secrete”.
Iar eu vreau sa oamenii sa isi aminteasca de mine. Sa las o urma. Sa fi insemnat ceva.
Uneori reusesc…sa nu tac, zic. Alteori, pentru ca am tacut prea mult, cuvintele pe care le scot pe gura sunt dure si pot sa para rautacioase. Nu sunt rautacioase, au stat la copt prea mult, atata tot. :))
Si totusi…
Dar de ce taci?
Tac pentru ca de multe ori am vorbit, dar nu am fost auzita.
Tac pentru ca ma simt judecata sau compatimita.
Tac pentru ca nu vreau sa dau motive de barfe “doamnelor” care au prea mult timp liber si nu stiu ce sa faca cu el.
Tac pentru ca de prea multe ori parerea mea nu a contat.
Tac pentru ca mult prea des deschid gura dar nu sunt lasata sa vorbesc.
Tac pentru ca s-a intamplat sa fac o gluma, iar oamenii sa se uite cuidat la mine, in loc sa rada.
Tac, pentru ca mi s-a spus ca vorbesc prostii.
Tac pentru ca am adunat in suflet vorbe grele, priviri rautacioase, gesturi care ma dau la o parte.
Tac pentru ca am fost redusa la tacere.
Tac, pentru ca atunci cand mi-am cerut drepturile am fost facuta nesimtita.
Tac pentru ca de atatea ori am povestit ceva cu entuziasm, doar ca mai apoi sa fiu acuzata ca ma laud.
Tac pentru ca uneori cred ca ceea ce gandesc eu nu mai gandeste nimeni.
Tac pentru ca am obosit sa tot incerc “sa imi fac loc” pentru a vorbi.
Tac pentru a putea observa si ce e in sufletul oamenilor, nu doar ce scot pe gura.
Tac, pentru ca eu chiar ascult si incerc sa inteleg.
Tac, pentru ca de prea multe ori nu mi s-a dat dreptate.
Iar atunci cand tac si tac si tac…ce am strans in suflet mi se vede in privire. Dar nu are subtitrare, asa ca fiecare intelege ce vrea.
Nu tac mereu, nu acum. Dar cand tac…uite, de asta tac!
Si cand tac, vorbesc prin scris, prin gesturi, priviri si zambet. Vorbesc in atat de multe feluri, dar nu toti vad, prea putini inteleg.
Iar cu oamenii care ma inteleg si ma accepta asa cum sunt…uit sa mai tac. 🙂
Dar de ce taci?
Uite, de asta! Acum e clar? 🙂
Ramona spune 