Atunci când mă gândesc la Crăciunul perfect, îmi vine în minte o imagine de iarnă, în care ninge cu fulgi mari și pufoși ce se pogoară pe pământ fără grabă, formând un covor alb de zăpadă proaspăt așternută. Nu este o imagine văzută într-un film, ci o amintire din copilăria mea.
E seara de Ajun, iar afară se aud voci de colindători, care înaintează cu greu prin zăpada din ce în ce mai mare, însă nu renunta; niciunul nu vrea să se întoarcă atât de devreme acasă.
Înăuntru, în casă bunicilor, e cald și bine. Lemnele ard trosnind în soba cu plită, aruncând căldură în toată casa. În cuptor se coace un cozonac pufos, cu nuci și cacao.
Bunica trebăluiește încă, deși e deja târziu. În camera alăturată, verișorii mei se bat din nou cu pernele. Din moment în moment va intra bunica, să îi dojenească și să le spună să fie cuminți.

Mama si fratele meu vin de afară, văitându-se de frig. Mama se plânge că i s-au aburit iar ochelarii, de la căldura din casă, iar fratele meu pune pe masă o carafă cu vin fiert.
Din când în când, ieșim la poartă pentru a primi colindătorii. Cei mai curajoși dintre noi decid să înfrunte gerul, se strâng în cete și merg împreună la colindat, cu traista cusută de străbunica, agață de un umăr.
E frig, e frig de crapă pietrele, dar cine să îl simtă? Țopăim veseli și entuziasmați, cântând iar și iar “Bună dimineață la Moș Ajun!”. Străbatem tot satul, oprindu-ne din casă în casă, pentru a aduce urări și voie bună. Drept răsplata, gazdele ne dau covrigi, mere și nuci.
Ne întoarcem seara târziu, aproape înghețați în pofida straturilor multiple de haine groase pe care le purtăm. Înainte de a ne duce la culcare, ne oprim să numărăm covrigii pe care i-am adunat.
-Tu mereu ai mai mulți, de ce?
-Pentru că eu nu mănânc din ei pe drum.
-Ai trișat și ai luat mai mulți, te spun mamei!
-Uite, ia și tu trei, acum e bine?
-Bine, da!
În ziua de Crăciun, ne strângem în jurul mesei bogate și mâncăm preparate tradiționale. Aprindem luminițele din brad și ne jucăm împreună cu jucăriile primite în dar.
Ies cu verii mei la zăpadă și facem o cazemată. Din când în când, ne oprim să ne mai batem cu bulgarii, iar râsetele noastre de copii răsună în toată curtea.
Facem totul cu naturalețe și veselie, fără să fim conștienți că trăim clipe magice, care nu se vor mai întoarce.
Rețeta unui Crăciun perfect, cu Dajar Ramania
Anii au trecut galopând, iar noi ne-am trezit adulți, cu griji și responsabilități, unii dintre noi cu familii și copii. Ne-am lăsat seduși de mirajul de a fi oameni mari și ne-am grăbit să creștem, apoi am fost prinși în vârtejul unor vieți aglomerate și ne-am îndepărtat.
Casa de la țară nu mai e și din păcate nici bunica, printre noi. Au trecut multe sărbători de Crăciun pe care le-am petrecut departe unul de celălalt, dar asta e pe cale să se schimbe.
Pentru Crăciunul de anul acesta m-am gândit să reunesc toată familia la masă, așa că va trebui să planific totul cu cel puțin o lună înainte, dat fiind că implică mulți oameni.
Am trimis tuturor invitația pentru Crăciun, le-am spus că îi aștept la masă, iar următorul pas a fost să cumpăr o masă suficient de mare încât să avem toți loc la ea.

Următoarea provocare a fost să mă gândesc ce feluri de mâncare voi găti. Gândindu-mă puțin la mâncare, mi-am dat seama și că nu am suficiente oale și tigăi în care să prepar mâncare pentru 12 persoane. Aveam nevoie și de ustensilele pentru gătit potrivite, care să îmi fie de folos aventura culinară ce va urma.
Făcând un inventar rapid în dulapul din bucătărie, am realizat că nici seturi tacâmuri și nici farfurii nu am suficiente.
Aveam nevoie urgent de un plan prin care să cumpăr tot ce îmi trebuie, astfel încât să pot organiza Crăciunul pe care l-am visat. Ajutorul de nădejde a apărut ca prin minune, exact când aveam nevoie, recomandat de o prietenă: magazin online Dajar România.
Ai nevoie de AMBITION in tot ce faci
Am ales Dajar România pentru că au o gamă foarte variată de produse pentru bucătărie, de la cele necesare pentru a prepara și servi mâncarea, până la tacâmuri, textile și decorațiuni. Am găsit și produse utile pentru depozitare și organizare, pentru întreținerea casei și seturi de servit masă pentru copii.

Știam că am nevoie de niște produse care oferă garanția călitățîi, moderne din punct de vedere al aspectului și funcționalității și care să se încadreze în bugetul pe care îl aveam alocat pentru această investiție. Răspunsul a venit tot de la prietena mea, bucătăreasă amatoare cu aspirații de chef: ai nevoie de Ambition!
Documentarea mea ulterioară nu a făcut decât să confirme spusele ei.
Ambition este un brand de produse pentru bucătărie care a corespuns tuturor cerințelor mele. Se remarcă prin produse moderne, din materiale de calitate, perfecte pentru a pregăti o masă de Crăciun cu numeroși invitați, dar și pentru a fi folosite în viața de zi cu zi, pentru a prepara și servi feluri de mâncare diverse.
Cred că și bucătăria mea e fericită că are ustensile noi, probabil dacă ar fi putut să scrie o scrisoare către Moș Crăciun, asta și-ar fi dorit.
Cât despre mine, sunt fericită că pot organiza petrecerea de Crăciun visată și abia aștept să aranjez totul și să îi primesc pe cei dragi la masă.

Ce bine ar fi daca am putea redeveni copii pentru o clipă
Copile, nu tu te grăbi să devii om mare, e o capcană! Vei fi brusc acaparat de griji, vei avea tot timpul o lista cu lucruri de rezolvat și vei uita cum e să simți și să trăiești totul cu uimire.
Așteptarea lui Moș Crăciun, un moment atât de emoționant și frumos, se va transforma într-o goana haotică după cadouri, în grabă de la un magazin la altul, într-un trafic sufocat de mașini prea multe și șoferi prea grăbiți.
Dacă am putea deveni copii măcar pentru un ceas,
Am ști să ne bucurăm de orice fulg ce zboară în vals.
Ne-am concentra mai mult pe a fi, a simți, a iubi,
Nu pe a avea, ci pe a trăi.
Am râde zgomotos, căci e permis copill fiind,
Nu ne-am teme de ce alții vor spune, la noi privind.
Căci e firesc să razi, să cânți, să te bucuri de toate
Atunci când ești copil, râzând, totul se poate.

Nu putem redeveni copii, dar putem păstra un colț de suflet copilăresc, ce visează fără opreliști, se bucură din lucuri mărunte și crede că lumea este un loc minunat.
Pentru acel colț de suflet ce incă nu a uitat cum e să fii copil, am pregătit o petrecere de Crăciun împreună cu familia, așa cum era cu ani în urmă. Iar cu ajutorul produselor Dajar România am aranjat cea mai frumoasă masă, plină cu bucate delicioase, care își așteaptă invitații cu nerăbdare.

Dacă suntem cuminți, credeți că va trece și Moș Crăciun pe la noi?
Articol scris cu drag pentru SuperBlog 2021.
One thought on “Reteta unui Craciun perfect, cu Dajar Ramania”