povesti · Uncategorized

Îmi e dor

Îmi e dor de noi, cei care împleteau clipe infinite

Când ne aveam și ne făceam atâtea jurăminte.

Când nu existau depărtări care să ne înstrăineze

Nici venin în suflet, care să supureze.

Îmi e dor de noi, cei care am fost.

Mi-e dor de noi cei vechi, cei de atunci, înca neapuși;

Doi copii naivi care se ascundeau de lume, nesupuși.

Noi, cei care împleteam încrezători visuri și speranțe

Crezând într-un viitor care să ne înalțe.

Mi-e dor de noi cei încă tineri, necăzuți

Oh, dar eram atât de încrezuți!

Căci tot ce am clădit mai bun în ani și ani

S-a spulberat într-o clipire, distrus de câțiva huligani.

De unde să te iau, de unde să mă iei, de unde să ne luăm înapoi?

De unde să ne adunăm, să fim iarăși “noi”?

E prea târziu, ceasul bate aproape miezul nopții în viață.

Doar o secundă o să-mi mai fie dor de noi, cei tineri și naivi

Apoi, cu un fluturat de aripi, prezentul se va ivi.

Ne vom revedea curând și tu o știi. Vom păși agale în grădina cu crini

Dar ce păcat, căci până atunci, vom fi devenit din nou străini.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s