Vai, generatia asta tanara, e praf. Nimeni nu vrea sa invete, sa citeasca, sunt niste analfabeti functionali. Uite, nici lectura aia obligatorie nu o citesc.
STOP, asta e #bullshit!
Nici eu nu am citit toata lectura obligatorie, pentru ca nu mi-a placut. Am citit ce mi-a placut, la restul m-am descurcat eu cumva, de cele mai multe ori destul de bine ca sa impusc cel putin un 8. Dar haideti sa vedem de ce elevii nu citesc lectura obligatorie.
Motiv nr. 1: e plictisitoare
Scuzati-mi metafora, e plictisitoare ca naiba. Nu toata, dar majoritatea.
Ok, nu o sa fiu eu aia care arunca cu rosii stricate in clasici, dar ce vreau sa spun este ca pentru un copil de 16-17 ani, limbajul e greoi, actiunea de desfasoara atat de lent incat iti vine sa iti smulgi parul din cap fir cu fir, iar subiectul nu e neaparat de interes.
Ceea ce ma duce la motivul cu numarul doi. Dar inainte de asta: s-a gandit cineva sa ii intrebe pe copii ce vor ei sa citeasca, ce le-ar placea? Ahm, nu. In invatamantul romanesc, elevii nu au opinii.
Motiv nr. 2: nu empatizeaza cu persoanjele
Cum sa inteleaga un adolescent pentru care telefonul e prelungirea mainii, iar Universul lui e mai mult in jocuri si pe TikTok, de ce Ion isi dorea pamantul Anei?
Tin minte ca a fost o conversatie la mine in clasa:
Elev: dar de ce voia pamant, ce sa faca cu el?
Diriga: pamantul insemna avere, bani.
Elev: si cum facea bani din el?
Diriga: il muncea.
Elev: adica Ion isi dorea sa munceasca?
Colegul meu nu a inteles. El a avut interesul, curiozitatea, buna intentie de a-l intelege pe Ion, dar nu a putut. Cum sa inteleaga un copil de 17 ani motivatia unui personaj care este atat de departe de ceea ce inseamna pentru el o fiinta umana?
Motiv nr. 3: cartile sunt prea grele
Sunt prea grele pentru varsta lor. Daca mai sus numitul coleg ar fi citit Ion la 30 de ani, ar fi inteles.
Cum sa inteleaga un elev de clasa a opta motivatia Vitoriei Lipan de a-si cauta si razbuna sotul? Vorbim despre niste copii care nici nu stiu exact ce presupune sa fii intr-o relatie de lunga durata, nu mai zic de sentimentele profunde, loialitate si implicarea pe care o astfel de relatie o presupune.
Mie una mi se pare aberant ca niste romane atat de complexe sunt date spre citire unor copii. Nu e clar ca nu sunt potrivite pentru varsta lor?
“Harry Potter”, “Cautand-o pe Alaska”, “Inainte sa te cunosc”, “Ultima vrajitoare din Transilvania”, sunt doar cateva titluri care mi-au venit in minte asa, la o prima strigare si care ar fi infinit mai potrivite.
Ne asteptam ca niste copii sa inteleaga niste concepte care in viata reala le sunt straine. La asta se adauga limbajul cam greoi si toate celelalte motive mai sus mentionate, care ii vor face sa abandoneze cartea si sa caute rezumatul pe Google.
Ma dau exemplu pe mine: in clasa a cincea a trebuit sa citesc “Ciresarii”. Si am incercat, pe bune ca am incercat, dar nu mi-a placut. Asa ca m-am rugat de mama sa imi povesteasca primul volum, ca pe vremea aia nu aveam Google, nu aveam nici internet.
In vacanta dintre clasa a opta si a noua am dat peste Ciresarii intamplator, cand ma uitam prin biblioteca. Si i-am iubit.
I-am iubit atat de mult, incat si acum, aproape 20 de ani mai tarziu, imi amintesc ultimele cuvinte din carte. I-am iubit atat incat am cautat prin anticariate si mi-am cumparat prima editie, aia care a fost interzisa de Ceasca. I-am iubit atat de mult incat si acum mi se face pielea de gaina cand ma gandesc la replici din carte.
In clasa a cincea eram mult prea mica sa inteleg acea carte, dar sistemului de invatamant nu ii pasa ca nu esti pregatit, ca nu iti place, ca nu e pentru tine, etc. Iti baga pe gat carti, comentarii si multa toceala, asteptandu-se sa vomiti metafore inteligente. Atata doar ca nu functioneaza asa.
Motiv nr. 4: nu ii ajuta cu nimic
Sau li se pare ca nu ii ajuta cu nimic. Si intr-o oarecare masura, au dreptate.
Sa vedem: te chinui cateva zile sa citesti o carte care nu iti place, pe care nu o intelegi de deplin, cu exprimare greoaie si personaje cu care nu poti empatiza pentru ca nu le poti intelege. Apoi ajungi la scoala si ce se intampla?
Te intreaba cineva care e parerea ta despre carte? Ce ai inteles tu din ea? Ce nelamuriri ai, cu ce informatii ai ramas ori cu ce intrebari ai ramas? Vor sa stie cum poti tu, cu cuvintele tale, sa descrii personajul principal, asa cum l-ai vazut si inteles tu?
Nu. Ti se indeasa pe gat comentarii, fise de personaj si in principiu texte despre cartea pe care tu ai citit-o, dar tu nu ai voie sa iti spui parerea despre ea.
Pai atunci, nu mai bine citesti rezumatul si inveti comentariile alea, pe care oricum trebuia sa le inveti pe dinafara, chiar daca citisei cartea?
Cu ce te ajuta concret, in prezent, pe tine -elev- sa citesti lectura obligatorie?
Cu nimic.
Pentru ca scoala nu vrea sa produca oameni curiosi, care au opinii personale, care sunt capabili sa sustina un debate cu argumente, care gandesc si trec totul prin filtrul propriu.
Scoala vrea sa produca aparate de xerox.
Deci de ce ar citi elevii lectura obligatorie?
Cand am dat BAC-ul, diriga ne-a zis clar, in mod repetat, sa nu scriem in comentarii opiniile noastre, pentru ca vom fi depunctati. Desi ea, fiind si profa noastra de romana, ne incuraja mereu sa avem pareri, sa le dezbatem, chiar sa ne scriem propriile comentarii, pentru BAC trebuia sa le invatam pe cele dictate de ea.
Si cine credeti ca s-a gandit sa nu o asculte? Aceasta adolescenta rebela, care venea la scoala machiata cu mult negru, asculta black metal, adora sa scrie si avea la mai toate materiile note de 9 si 10; aceasta adolescenta rebela care voia sa aiba un punct de vedere, nu se temea sa isi sustina credintele in fata altora si cauta un strop de independenta; aceasta adolescenta care a vrut sa se revolte, iar sistemul de invatamant i-a dat cu revolta in cap. A durut tare, avea forma unui 7 care i-a spulberat visul de a merge la Litere sau Jurnalism.
Acea adolescenta eram eu.
Eram o mini Ramona care adora sa scrie (si sa citeasca) si isi cauta locul intr-o lume rigida, in care elevii nu sunt importanti, iar parerile lor nu exista.
Pentru ca la “examenul maturitatii”, elevul nu conteaza. Ce gandeste el e irelevant. El nu e un om, e un nume pe o lista. E un aparat de xerox.
Ramona spune 