Nu am stiut... nu am stiut atat de multe lucruri!
Nu am stiut cui sa ii ofer respectul meu, pe cine sa preaslavesc. Ce e important in viata, ori ce lupte merita sa port.
Nu am stiut ce inseamna maretia pamantului. Nu i-am cunoscut puterea de a construi, de a sustine viata, de a ne sustine pe noi, oamenii.
Pamantul era pentru mine, ca pentru restul tinerilor pe care ii cunosteam, un lucru ce trece nevazut. Este important doar atunci cand devine agasant, daca iti murdareste pantofii. In rest il ignoram, uitam ca exista, nu credem in maretia lui.
Nu am stiut ca natura inseamna in primul rand pamant. Copacii, plantele, florile, toate rasar din pamant si au nevoie de el ca sa traiasca. Viespile salbatice isi fac cuiburi in pamant, cartitele au adevarate galerii subterane, soarecii de camp construiesc vizuine. Este logic, dar nu m-am gandit la asta nici macar o clipa, in douazeci si sapte de ani.
Eram preocupat sa castig mai multi bani, sa imi cumpar o casa, poate o masina. In gandul meu umbla mai mult decat oricand o femeie frumoasa, cu pielea fina ca matasea, in care se pierd razele soarelui cand o ating. Avea ochii mari, mereu mirati, cu nuante de caramel si ciocolata, iar parul lung ii mirosea a scortisoara.