Spring SuperBlog 2022 · Uncategorized

Sfaturi de ingrijire, bune de transmis mai departe generatiilor viitoare

Când aveam trei ani, mama mi-a spus să nu pun mâna pe fierul de călcat încins, pentru că o să mă frig. Nu mi s-a părut important acest sfat, așadar, când ea s-a întors cu spatele, mi-am lipit palma de suprafața încinsă a fierului de călcat.

Ce a urmat a fost un fiasco greu de descris în cuvinte, din care se putea desluși doar că eu plângeam și țipam, nereușind să articulez cuvinte.

Acela a fost primul moment din viața mea în care m-am gândit serios că ar fi bine să o ascult pe mama, căci s-ar putea să știe ce spune.

Advertisement
Super Blog · Uncategorized

Am grija de natura asa cum am grija de mine

Natura ne daruieste zi de zi, inca de la inceputurile vietii pe Pamant, lucruri pretioase fara de care nu am putea exista. Nu oboseste niciodata, nu se da inlaturi de la a face eforturi uriase pentru a supravietui unor catastrofe provocate de om, nu isi amana task-urile. E acolo mereu, avand grija de noi cum stie mai bine.

Iar noi ar trebui sa avem grija de ea. Nu incepand de maine, nu de luni. Acum. Astazi. Si maine si tot asa, zi de zi, caci intre noi si natura exista o relatie de dependenta.

“ Unii imi spun Natura, altii ma numesc Mama Natura.

Sunt aici de peste patru miliarde si jumatate de ani

De douazeci si doua de mii cinci sute de ori mai mult decat tine.

Nu am neaparat nevoie de oameni, dar oamenii au nevoie de mine."

Fragment tradus din The Voice Of NATURE