File de jurnal · Uncategorized

Un “buna ziua” spus cu bucurie

Astazi am iesit putin cu Bela afara, iar la intoarcere, asteptam sa vina liftul, ca dupa operatie nu mai are voie sa urce pe scari. Cand a ajuns liftul la parter, eu am luat-o pe Bela in brate, ca devenise agitata. Din lift a iesit o vecina, toata posaca si cu gheata in privire, iar in loc de “buna ziua” mi-a spus rastit: “imi dati si mie voie?”

Eu ma dadusem intr-o parte, in ideea ca daca va iesi un catel din lift, sa pun putina distanta intre el si Bela. Iar vecina, aparent voia sa treaca fix pe unde eram eu, cu Bela in brate. Nu mai prin stanga, nu mai prin dreapta. Exact pe acolo. M-am dat, ca na, trecea majestatea sa vecina de la 4, trebuia sa ii fac loc, nu putea sa ma ocoleasca.

Mai devreme ma intalnisem pe scara cu un vecin, care mi-a raspuns la “buna ziua” printre dinti, de ziceai ca i-am stat in gat.

Si atunci m-a lovit: de cand nu am mai auzit si eu un “buna ziua” spus cu bucurie!

Si nu e vorba doar de oamenii de la mine din bloc, ci in general; sunt tot mai rai, tot mai reci, mai ursuzi, mai nemultumiti ca existi si ai aparut in drumul lor, desi drumul e suficient de lat cat sa circuam cu totii pe el, si la propriu si la figurat.

Daca rautate arunci in Univers, ce crezi ca ti se va intoarce, sclipici si floricele?

Universul inseamna si oamenii din el. O fi asa de greu sa schitezi un sfert de zambet impreuna cu acel “buna ziua” si sa il zici cu toata gura, nu ca si cum l-ai scuipa? Sa mergi cu fata luminoasa, nu sa arunci sageti din privire?

Nu e, va zic eu. Si atunci…de ce?

Sa nu imi spuneti ca oamenii au greutati si sunt stresati, ca toti avem si toti suntem. Nu e o scuza.

Cum zicea Octavian Paler, “atunci cand esti suparat, ai dreptul sa fii suparat, dar nu ai dreptul sa fii rau”.

Freepick

Ca sa vedeti ca supararile nu ar trebui sa te inraiasca, cea mai buna vecina a mea, cea mai draguta, care spune mereu “buna ziua” cu un zambet, te intreaba ce mai faci si sare in ajutorul celorlalti atunci cand e nevoie, este si cea mai incercata de soarta persoana din bloc.

Una dintre fetele ei a murit de tanara, pe neasteptate. Mi se pare ca e cel mai nenorocit lucru care poate sa ti se intample ca mama, ca om: sa pierzi un copil.

Pe ea as intelege-o daca ar fi posaca si mereu prost dispusa, nervoasa. Dar nu e.

Deci, daca ea poate fi amabila si draguta, ceilalti ce naibii scuza au?

Nu e de la pandemie. Nu e nici de la razboi.

Oriunde te-ai uita, nu mai vezi oameni care sa aiba lumina in privire sau un zambet, cat de mic, pe buze. Din cand in cand, cate un zambet rasare firav prin marea de oameni, dar este strivit rapid de ceilalti, in drumul lor catre… ce? Ca oriunde ai vrea sa ajugi, nu cred ca atitudinea rautacioasa ar putea sa te ajute.

Cica pandemia ne-a facut mai rai.

Ei bine, nu. Aia care erau rai si reci, erau dinainte. Cu mult inainte.

Ca dovada sta poezia asta, pe care am scris-o acum 11 ani:

Ȋn gãlãgia urbanã,
Oameni pretudindeni. 
Tristeţea umanã
N-o vede nimeni.
Strigãtele mute
Rãsunã din oraş 
Durerile sunt multe,
Iar sufletul e laş.
Nu sperã, nu iubeşte,
Se lasã copleşit
De tristete
De teamã şi mit.
Teama e prea mare
Speranţa a murit. 
Nimeni curaj n-are 
Sã fie fericit…
Prefera sã sufere,
Ce oameni ciudaţi!
Suferã-n tãcere, 
Se lasa intimidati.
Nu sperã, nu viseazã,
Nu-şi mai doresc nimic.
Durerea e treazã,
Sufletul le este mic.
Dacã s-ar privi
Ar descoperi
Oglinditã în ochii celuilalt
Propria suferinţã de cobalt.
Cãci toţi suferã-n tãcere
Nimeni nu stie
Suferinţa celuilalt… 
Ce lucru ciudat!
Ȋn gãlãgia urbanã însã,
Nimeni nu-i curajos; 
Fiecare pe drumul sãu 
Merge privind in jos.

Deci da, cu mult inainte de pandemie sau de razboi, oamenii mergeau privind in jos, incruntati, fara sa le acorde cea mai mica atentie celorlalti, poate doar un branci, ca sa se bage mai in fata.

O lumea minunata…

Mi-am placea sa traiesc intr-o lume in care oamenii se saluta frumos atunci cand se intalnesc, o lume in care oamenii sunt empatici si intelegatori si binevoitori.

O lume in care oamenii au lumina in privire si se poarta frumos cu semenii lor.

N-ai sa vezi. Nu acum. Nu aici.

Pacat de noi…

Advertisement

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s